By Raluca Stoica on June 29, 2010
Intamplarea pe care urmeaza sa v-o impartasesc am aflat-o de la un cunoscut care a fost martorul unui fapt inedit. In timp ce se plimba de unul singur pe e o strada nefamiliara din Bucuresti, o batranica s-a impiedicat si a cazut pe strada in fata unei gogoserii.
fotografie surprinsa chiar la fata locului de Cristi Udrea
Lipsita de putere si bulversata de cazatura, incearca sa se ridice, insa nu avea suficienta forta sa se descurce de una singura. Fara nicio ezitare, mai multe femei care lucrau pentru respectiva gogoserie in fata careia s-a petrecut incidentul, au iesit din magazin si i-au oferit ajutorul batranei.
Intamplarea face ca acest prieten care trecea prin respectiva zona sa aiba aparatul de fotografiat si sa surprinda intreaga scena. Chiar daca nu a fost el care s-a oferit sa ii ofere mana sa de ajutor, cel putin ne demonstreaza prin intermediul acestei fotografii ca exista oameni dornici sa ajute si care pun cate o caramida la construirea unei lumi mai frumoase si mai increzatoare.
Raluca
Posted in cu batranei, de pe strada | Tagged batrana, gogoserie, strada
By Raluca Stoica on June 25, 2010
Repede, repede cu bagaje dupa mine sa ajung la gara. Bineinteles ca era tarziu si cum la gara de cele mai multe ori la sfarsit de saptamana astepti la o coada imensa sa cumperi un bilet spre casa, nu am mai avut timp sa iau respectivul bilet. Am zis in sinea mea: fie ce-o fi! Merg cu nasul!
Ma urc in ultimele momente in sageata si imi gasesc un loc in trenul extrem de aglomerat de o varietate de”specii”. Nu imi faceam griji in privinta biletului, chiar daca nu am mai mers cu nasul pentru ca ii dadeam banii cu care as fi cumparat biletul redus. Pur si simplu un instinct mi-a spus: decurca-te, Georgiana!
photo by urbanlegend
Toate bune si frumoase pana cand vine controlorul, o doamna la vreo 40 de ani, cu o atitudine ce exprima incredere si rigiditate. Ii explic frumos ca nu am mai avut timp sa cumpar bilet si ca il platesc redus, ca mai multi bani nu aveam la mine. Acesta a fost punctual care a declansat scandal, morala, amenintari, jigniri si altele. Bineinteles tot trenul era atent la noi doua. M-am inrosit si am inceput sa transpir de enervare si de rusine, oarecum. Pe langa faptul ca nu puteam sa fac fata unei personae atat de vulcanice ca respectiva controloare, mai erau si niste tineri care faceau glume pe seama mea si imi radeau in fata.
Dupa ce s-au luat toate variantele la rand: te dam jos la urmatoarea statie, gaseste pe cineva cunoscut in tren care sa te ajute, o fata care urmarea spectacolul, m-a imprumutat cu restul de bani pentru a-mi achita biletul intreg. Am facut schimb de numere de telefon si i-am inapoiat banii ulterior. In sfarsit, am rasuflat usurata si am reusit sa ma linistesc.
Mi-am spus din nou in sinea mea: ar trebui sa te descurci in situatii extreme, dar noroc ca mai sunt si oameni binevoitori. Multumesc ca imi ies in cale cand am nevoie.
Georgiana
Posted in in tren | Tagged controlor, intarziere, scandal, tren
By Raluca Stoica on June 22, 2010
Anul trecut, de Mos Nicolae, a fost un mic targ la metrou la universitate. Pentru ca mergeam acasa abia la Craciun, nu cumparasem cadouri pentru nimeni din familie, dar m-am oprit sa ma uit la niste brose pictate pe ceramica, de diverse dimensiuni.
photo by Tiago Cabra
N-aveau trecut nici un pret. Eu aveam fix 12 lei la mine si era si ultima zi de targ. Am intrebat cat costa cele mai mici – 10 lei si m-am gandit sa cumpar una pentru sora mea. Eu sunt o persoana destul de nehotara si m-am uitat mult timp la toate pana sa ma decid asupra uneia. Dupa ce mi-a impachetat-o am intrebat daca nu are un blog de unde sa pot comanda online si mi-a dat o carte de vizita.
Si apoi a zis: “Stai.Alege-ti una pentru tine daca aceea e cadou!” si i-am zisca nu-mi ajung banii si mi-a raspuns simplu “Nu-i nimic.Ti-o fac cadou!”.
Pentru a mine a fost mare lucru.Am crezut ca oamenii nu mai stiu sa faca gesture frumoase…dar uite ca se poate:)
Madalina Andrei
Posted in cu vanzatori, de pe strada | Tagged cadou, hand made, mos nicolae, sora mea, targ
By Raluca Stoica on June 18, 2010
Dupa ce v-am trimis precedenta “Intamplare din troleibuz” in care tocmai va scriam ca mai des am facut eu fapte bune decat mi s-au facut, iata ca realitatea cotidiana vine sa ma contrazica.
photo by geishaboy500
La cateva zile dupa ce v-am scris, caram ditamai sacosoaia cu o imprimanta de la o prietena, acasa la mine. Ca omu’ sarac care circula cu mijloacele de transport in comun, m-am zotronit cu mortu’ ala de sacosa spre tramvai. Tahicardia mea nu-mi permite un efort sustinut asa ca din 5 in 5 metri ma opream gafaind. La un moment dat, vad ca se apropia tramvaiul si cum afara era o ploaie infernala si eu un soricel murat la ora aia, ma bulucesc grabita sa prind tramvaiul ca altu’ nu mai pupam decat peste juma’ de ora. Si ajung sa traversez Soseaua Giurgiului, fiindca refugiul era pe mijlocul soselei dar amarata de tahicardie isi face de cap si ma lasa in pana pe mijlocu’ trotuarului, lasandu-ma sa ma uit cu jale la tramvaiul ce se apropia cu viteza. Deodata vad cum cineva imi salta sacosoaia si ma ajuta sa traversez repede-repede si ma urca si in tramvai. Bucurie mare, ce mai! Nu mai conta ploaia, efortul, aproape nimic… I-am multumit frumos domnului pensionar care m-a ajutat cu zambetul pe buze.
Am mers vreo 5-6 statii pana la intersectia cu Luica si imi faceam griji ce voi face la coborare. Providenta si-a facut datoria si de aceasta data si iata, ca imediat ce m-am dat jos din tramvai, doua domnisoare, vazand cum ma chinui sa traversez, mi-au luat ele sacosa si mi-au dus-o pana la cealalta statie de autobuz de unde trebuia sa schimb.
Nu cred ca-si imagineaza cele trei persoane cat de mult a contat gestul lor pentru mine. Le multumesc si pe aceasta cale, pentru ca intr-o zi urata si ploioasa mi-au adus zambetul pe buze, ca m-au facut sa sper in bunatate, omenie, generozitate.
Ana Maria Gombos
Posted in din troleu | Tagged bagaj, domn, tahicardie, tramvai
By Raluca Stoica on June 15, 2010
Era o zi despre care nu-mi doream sa-mi amintesc nimic. Sau cel putin asta am crezut pana sa mi se intample ceea ce urmeaza.
Ma simteam rau atat fizic, cat si emotional si ma indreptam spre metroul de la Universitate. Aveam impresia ca problemele cu care ma confruntam in acel moment aveau sa ma doboare, iar acest lucru se transpunea asupra fizicului meu, de la privirea plecata pana la umerii lasati.
photo by Just B Cuz
Imi continuam drumul anost cand deodată imi atrage atentia un copilas de maxim 3 ani care era in bratele bunicii sale. Ei mergeau in faţa mea, cel mic fiind îndreptat spre mine. L-am privit câteva clipe şi aveam impresia ca si el face acelasi lucru. Ne analizam reciproc, dar era clar ca lui nu-i placea ceea ce vedea, adica starea mea. Asa ca nu a stat mult pe ganduri si a inceput sa se strambe. Se stramba o data, dar eu nici nu eram pregatita sa reactionez. Se mai stramba o dată si apoi zambi. Imi fac curaj si fac si eu acelasi lucru. Starea de bine a acelui copilas a devenit repede molipsitoare si pana la metrou drumul meu a oscilat intre zambete si strambaturi puerile.
Morala e atat de simpla incat oricine o poate trage. Vreau sa-i multumesc acelui ingeras (pentru ca asta am simtit ca este el pentru mine in momentul acela) ca inconstient m-a determinat sa realizez ca lucrurile nu sunt atat de complicate pe cat le vedem si ca uneori calea de iesire e mai la indemana decat realizam noi. Ah, si ca lucrurile acestea poti sa le vezi doar daca ridici putin privirea.
Andreea (Didi)
Posted in sa multumim
By Raluca Stoica on June 14, 2010
Dupa doua zile petrecute pe Arthur Verona, am plecat cu multa satisfactie pentru rezultatele obtinute si o concluzie: oamenii inca mai sunt recunoscatori pentru ceea ce au si, mai mult, nu au uitat sa multumeasca pentru aceste lucruri.
Plin de frunze si flori colorate, marturia multumirilor pe care le-am strans doar in cateva ore, copacul Multumeste*net este dovada ca oamenii nu au pierdut sentimental solidaritatii. Cei mai multi dintre ei s-au aratat incantati sa prinda multumirea lor in copac, astfel am avut parte de copii, tineri sau batrani care s-au alaturat echipei noastre.
Am strans in total aproximativ 70 de multumiri, de la romani si de la turisti, toate foarte interesante. Unii oameni si-au scos la iveala profunzimea sentimentelor: “multumesc pentru sansa de a fi mai buni decat ceea ce suntem”, “multumesc pentru viata, libertate si veselie”, “multumesc ingerilor si ingerilor intrupati”. Alte personae s-au aratat recunoscatoare oamenilor din jur: “multumesc tuturor oamenilor pe care i-am intalnit vreodata”, “multumesc mult, mult, mult de tot oamenilor care inca mai zambesc”, “multumesc pentru norocul de a fi dat aproape intotdeauna peste oameni buni si frumosi si pentru macii rosii din Macin”. Alte multumiri au fost mai abstracte, dar intemeiate: “multumim, Ana, ca ne-ai lasat sa-ti pictam casa”, “multumesc pentru teii din geamul biroului si pentru cei de sub balconul casei mele”, “multumesc ca nu mi-am gasit sandalele”, “multumesc mie pentru tot”.
Daca sunteti curiosi sa vedeti marturii ale acestor oameni frumosi care si-au exprimat sentimentele, ne gasiti si pe facebook cu multe poze de la Street Delivery.
Nu uitati: asteptam in orice moment si multumirile voastre la adresa: faptebune@gmail.com.
Posted in sa multumim | Tagged copacul Multumeste*net, recunostinta, Street Delivery
By Raluca Stoica on June 8, 2010
Iata ca Multumeste*net continua traditia de anul trecut si va participa si in acest an la Street Delivery. Avem pregatite pentru voi o serie de surprize si de activitati care, speram noi, va vor indemna la cat mai multe multumiri.
“Copacul multumirilor” va asteapta pe fiecare dintre voi sa-i umpleti frunzele cu recunostinta voastra pentru persoanele dragi, iar zambetele se vor rasplati si de aceasta data prin “mesagerii multumirilor”.
photo by revger
Daca vrei sa iei parte la acest proiect, te asteptam cu mare drag sambata (12 iunie) si duminica (13 iunie) pe Arthur Verona, intre orele 12:00 – 15:30, langa terasa de la Carturesti ca sa ne bucuam impreuna de doua zile cu mult soare si multumiri.
Intrucat si vremea e de partea noastra, nu uitati sa va inarmati cu apa si palarii de soare.
Have a nice day!
Posted in sa multumim | Tagged copac, multumiri, Street Delivery
By Raluca Stoica on June 4, 2010
Generozitatea sta ascunsa printre haine colorate in dungi si accesorii cu simbolistica budista…adica intr-un binecunoscut magazin cu haine de pe Lipscani.
Am iesit ieri cu prietena mea la plimbare in cautarea unui cadou. Avand in vedere ca nu voiam sa petrecem ore in sir prin magazine, am spus sa mergem direct la tinta, adica pe Lipscani, acolo unde intalnesti o adevarata „mixtura de culturi”. Intrand in universul hippie din acest magazin, m-am pierdut printre culori, tesaturi si palarii de vara. Am remarcat imediat o esarfa de un turcoaz puternic cu broderie pe margine si margele. Am fost atat de incantata incat am hotarat sa o cumpar. M-am uitat cu coada ochiului la pretul esarfelor si am fost placut surprinsa sa vad 10 lei. Am ales si o pereche de cercei la 15 lei de aceeasi culoare ca sa se asorteze si totul era mai bine decat planuisem.
photo by MarcinMoga
Dupa ce vanzatoarea ne impacheteaza cadoul intr-o hartie de cadou, ramanem frapate de pretul cadoului nostru, adica de 50 de lei cand noi stiam ca cele doua nu faceau mai mult de 25 de lei. Ne-am cerut scuze si am spus ca nu putem sa platim. Nu stiam ca esarfa costa 35 de lei, nu 10 lei cum initial vazusem. Incurcata vanzatoarea ne-a aratat pretul esarfei si am fost convinse ca gresisem. Am pus cadoul pe masa fiindca nu puteam sa platim atat de mult. Insa, fara a avea vreun resentiment, vanzatoarea ne-a intins cadoul si ne-a spus: „Lucrurile astea…” ca si cand ar fi vrut sa ne spuna: „Hei, banii nu conteaza, faceti o bucurie unui om!” si ne-a lasat pretul cadoului la 30 de lei.
Am ramas fara reactie sa vad cum vanzatoarea ne zambeste cu atat caldura si cu o asa reducere de pret fara a cere noi acest lucru. Ne-a oferit produsele ei din suflet fara a avea alte pretentii in schimb. Este un exemplu pentru noi toti, caci mai devreme sau mai tarziu primim ceea ce oferim.
Posted in cu vanzatori | Tagged cadou, generozitate, vanzatoare
By Raluca Stoica on June 1, 2010
Copilul de 3 ani al unei prietene (care locuieste in Irlanda) s-a imbolnavit aseara, o infectie la ureche pentru care au trebuit sa mearga la spital. Din pacate, la clinica au descoperit ca nu au destui bani cash ca sa plateasca vizita, asa ca au chemat un taxi care sa-I duca la un bancomat.
Zis si facut, numai ca bancomatul n-a vrut sa le dea bani. Panica si stres, dar taximetristul s-a oferit sa le imprumute 60 de euro, sa ii duca la spital ca sa plateasca, si sa mearga dupa aia impreuna la alt bncomat. Dupa ce au rezolvat cu doctorul si au ajuns in centru, au descoperit ca nici acolo nu puteau sa scoata bani – nervi, frustrare, era deja miezul noptii si erau lefteri.
photo by dhammza
In lumea reala, povestea s-ar fi terminat cu si mai multi nervi si timp pierdut. In lumea taximetristului de aseara… s-a terminat cand el a decis sa ii duca acasa pe datorie (60 euro de la clinica + 20 cursa, deci nu tocmai maruntis) si sa isi recupereze banii a doua zi. Cat noroc iti trebuie ca sa dai peste un om ca asta cand ai nevoie? Se pare ca ei au avut fix cantitatea necesara.
O zi frumoasa
Ioana.
Posted in cu copii, cu taxiuri | Tagged bancomat, copil, doctor, taxi
By Raluca Stoica on May 28, 2010
Nu-mi amintesc nicicum, in acest moment de fapte bune care mi s-au facut, asta pentru ca, de obicei, eu sunt responsabila cu “faptele bune” iar prietenii ma tachineaza mereu, spunand ca sunt urmasa Andreei Marin in ce priveste surprizele.
Dar imi amintesc o fapta buna pe care am facut-o spontan si care imi incalzeste sufletul si acum: era o zi ploioasa in Bucuresti si veneam cu troleibuzul de undeva, de la Gara Obor, spre Universitate.
Cu vreo 2-3 statii inainte de Universitate, cred ca pe la Izvorul Rece, s-a urcat o doamna cu un copil de vreo 6-7 ani. Doamna nu avea mai mult de 45-50 de ani, sau poate asa arata, poate necazurile si supararile ii marcasera chipul inca de timpuriu. Avea o demnitate in privire si o atitudine care ma lasasera fara cuvinte. Cand a urcat, avea foarte multe bagaje si trebuia sa urce si cu copilul. Cineva, care era aproape de usa, a ajutat-o sa urce. Pe mine ma impresionase asa mult spectacolul in sine, incat, dupa ce s-a consumat “imbarcarea” femeii, deja ma bodoganeam in gand pentru cat fusesem de neatenta si nu sarisem sa o ajut eu pe doamna sa urce.
photo by olaerik
Dupa ce s-au urcat, s-au asezat in fata mea, pe scaun. Mai bine-zis, numai baietelul. Mama a ramas aproape de scari. Aveau o conversatie si ma uitam foarte atenta la ei: chipuri obosite dar vesele, imbracaminte uzata dar foarte curata, vocabular ingrijit, de bun-simt, atitudine asijderea. La un moment dat, copilul a facut o remarca despre ceva, un lucru pe care si l-ar fi dorit. Mama i-a replicat ca nu au posibilitatea sa cumpere acel “ceva”. Copilul a inteles si conversatia a continuat pe acelasi ton relaxat. Nu tipete, nu istericale din partea copilului, nu tavaleli pe jos si palme peste fata, asa cum am vazut ca fac multe femei cu pretentii de doamne, si mai ales de mame-model.
Trebuia sa cobor si m-am hotarat subit. Am scos din portofel toti banii pe care-i mai aveam la mine, nu erau multi si nici eu vreuna care sa aiba in exces, si am intrebat-o timid pe mama, daca-i pot da copilului acei bani. Mama m-a privit cu foarte multa recunostinta si nu stia cum sa-mi multumeasca. I-am intins banii copilului, iar copilul i-a intins mamei, spunandu-i “ia-i tu, mami, ca sa cumparam cartofi diseara”…
Am coborat repede sa nu mi se vada lacrimile si neputinta si durerea care ma sfasia…
Posted in din troleu | Tagged copil, fapta buna, troleibuz
-ro.png)
