Multumeste * net

veneam spre casa cu doi de zece in ghiozdan, multumita ca am ce raporta in familie, cand am zarit un autocar oprit in intersectie la Mercur. cativa turisti cu aspect de strainezi misunau pe langa el, soferul lipsea, iar eu ma miram ce-or cauta acolo, ca nu era nimic de vazut in zona, doar griul omniprezent si un magazin de “auto-moto-velo-sport”. am trecut pe langa ei zgaindu-ma cu maxim interes, si in momentul ala o doamna (blonduta, micuta, trening, pe la vreo 45 de ani) s-a apropiat si mi-a pus in brate o punga cu bomboane.

dar punga, nu gluma! uriasa, plina-ochi cu toate minunatiile pamantului.

nici eu, nici ea n-am spus nimic. s-a intors in autocar si am plecat mai departe ametita, teleghidata, nauca de cap, fara sa am macar prezenta de spirit sa-i fi mormait un “Thank you“, ca doar stiam de pe la video ce-nseamna, fara sa pricep de ce mi se intampla mie chestia asta, gandindu-ma razant si febril “or fi otravite bomboanele? daca m-a vazut cineva? daca a gresit persoana si nu erau pentru mine? daca ma intreaba mama de unde le am?” si tot asa, un picior inaintea celuilalt, am ajuns acasa rosie-n obraji de emotie si muta de fericire si am mancat din bomboanele alea vreo luna.

si pana-n ziua de azi imi pare rau ca femeia aia nu stie ce-a insemnat gestul ei pentru mine.

Patita de BolaDeNieve, soptita de Jen.

Asta-vara am plecat cu prietenul meu in vacanta in Olanda, noi doi, rucsacii si harta. Hotelul din Amsterdam era intr-o zona mai putin centrala, plina de strazi in lucru, iar simtul meu de orientare nu e prea dezvoltat. In timp ce jonglam cu foile cu descrierea hotelului si cu harta, a trecut pe langa noi un domn pe bicicleta. Dupa 1 minut domnul pe bicicleta s-a intors inapoi, ne-a intrebat in engleza ce cautam si ne-a explicat cum se ajunge la hotel. Se pare ca nu eram primii turisti pierduti prin zona

Nici nu a fost singura intamplare de genul asta din vacanta - olandezii au fost foarte prietenosi si dornici sa ajute, iar o doamna chiar ne-a vazut cu harta in mana si ne-a intrebat daca vrem sa gasim ceva anume… si nici macar nu eram pierduti. Probabil avem fete de turisti aerieni

Patite de Jen.

In urma cu un an ne-am gandit sa ne surprindem unii pe altii cu povesti despre bunatate si oameni binevoitori. Acum Multumeste.Net isi aduna toate intamplarile frumoase si prietenii optimisti si se muta in strada.

Vino pe 12, 13 si 14 iunie la Street Delivery pe Strada Arthur Verona si marcheaza pe Harta cu Bunatati a Bucurestiului un loc in care stii ca s-a “comis” o fapta buna. In schimbul povestii tale vei fi trecut in legenda hartii si vei primi un certificat de buna purtare sub forma de balon colorat (pe care, daca vrei, poti sa-l dai mai departe unui necunoscut pe strada ).

Ajuta-ne sa sufocam orasul cu energie pozitiva si dovezi de buna-vointa! Nu se stie niciodata ce poveste ascunde magazinul mixt de la colt, sau un taximetrist oprit pe strada Sperantei… Iar daca bunatatile nu sunt suficient de ispititoare, afla ca te asteptam si cu turta dulce si ursuleti de jeleu

1. Acum vreo 3 ani am pierdut certificatul de nastere si contractul de casa intr-un magazin. A doua zi
patronul magazinului a venit personal la mine acasa si mi le-a inapoiat. Atat de surprinsa si socata am fost incat nu l-am rasplatit nicicum pe om, am reusit doar sa spun un multumesc gatuit.

2. Mi-am pirdut buletinul (acu vreo 8 ani), 2 tineri au venit la usa si mi l-au inapoiat. Nici macar nu stiam ca l-am pierdut.

3. Mi-au picat banii din buzunar si un domn m-a atentionat.

4.Un cersetor i-a dat unei prietene vreo 50 de bani sa-si ia cafea.

5. Un cersetor mi-a dat o tigara.

6. O vazatoare mi-a dat o ciocolata cu toate ca imi lipseau cativa banuti.

7. Masina oprita in intersectie (prietenul meu la volan) masina trebuia impinsa, am coborat si am impins masina, abia am urnit-o imi era foarte greu, un motociclist a oprit si m-a ajutat sa imping masina, nici macar nu i-am vazut fata ca nu si-a dat casca jos.

Multumesc tuturor, fiti buni si fiti nebuni vorba lui Craioveanu si Dobrovolschi.

Patite de Oana.

Am hotarat sa merg intr-o excursie de mult dorita, insa nu o sa plec singura ci cu familia mea ca de obicei si in plus de aceasta data ii voi lua si pe parinti mei cu mine pentru ca ei nu au fost niciodata intr-o astfel de calatorie (in afara tarii) mai ales ca aceasta calatorie este in Ierusalim. Nu au facut acest lucru pentru ca au avut de crescut 5 copii. Voi pleca pe data de 4 mai 2009 si voi reveni cu detalii.

Comisa de Alinutza.

Acum 2 ani eram cu sotul meu la Bucuresti, la socrii, iar eu trebuia sa ma intorc la servici in Mures, urmand ca sotul meu sa vina si el acasa peste 2 zile. M-a condus la maxi-taxi la ora 15, era foarte aglomerat, soferul nu lua mai multe persoane decat locuri, toata lumea s-a asezat, bagajele erau in spate, soferul vroia sa porneasca cand, deodata, urca o calugarita grabita, dar nu mai era loc… Biata femeie se ruga cu lacrimi de sofer sa o ia ca trebuia sa ajunga la manastire, si trecea printr-o padure si se insera pana sa ajunga daca astepta maxi-taxiul de la ora 17 [urmatorul], Doamne ce speriata era… Isi frangea mainile si plangea, dar soferul nu ceda. Atunci, m-am ridicat si i-am dat biletul meu, mi-am luat bagajul si am coborat… Lumea se uita la mine ca la urs, dar nu-mi pasa, saraca calugarita nu stia cum sa imi multumeasca… nu am sa uit niciodata cum m-a privit, si va spun sincer ca a meritat sa astept urmatorul maxi-taxi…

Comisa de Parmena.

Eram in ajunul Craciunului, plecasem cu sora mea la cumparaturi, asa…pe ultima suta…si cand am iesit din unirea ne-am speriat de cat de tarziu era…plus ca ninsese mult…autobuzul 313 circula deviat, stateam in statie de mai bine de 20 de min si nu trecuse nici unul…am fi plecat pe jos, in fond nu am fi facut mai mult de o ora, dar cu atatea bagaje in maini, ne era greu sa ne hotaram…langa noi mai erau vreo 4-5 persoane, cand deodata in statie a oprit un fel de maxi-taxi, usa s-a deschis si ne-a invitat sa urcam, ca ne duce fara bani…cu totii am ezitat, pana cand s-au urcat 3…am urcat si noi…era cald si tot drumul am ascultat colindele lui hrusca…si, foarte amabil, soferul nu ne-a luat nici un ban si ne-o oprit pe fiecare unde a dorit…sa-i dea Dumnezeu sanatate pentru acea fapta deosebita!…si acum, desi cred ca au trecut deja zece ani de atunci, ma gandesc cum as putea sa-i multumesc si altfel…

Patita de Soriceel.

Asa suna sloganul unui proiect care incearca sa dovedeasca lumii ca are ce invata de la oamenii cu handicap. Am aflat de o grupa de teatru formata aproape in intregime de copii cu dezabilitati si curioasa fiind am inceput sa merg o data pe saptamana la teatrul Gong ca sa ajut si eu la realizarea primului spectacol. Am ramas impresionata de ambitia pe care o aveau copiii pentru a ajuta la decor, cat de repede si-au invatat replicile si in ciuda efortului pe care il depuneau cat de mult le facea placere sa se implice. Dupa multe luni si multe ore de munca am sustinut primul spectacol care a avut un impact foarte mare asupra publicului si care i-a facut atat de fericiti pe micii actori. “Tabara vrajita” continua sa uimeasca spectatorii iar satisfactia noastra creste de la un spectacol la altul.

Vreau sa le multumesc copiiilor pentru ca mi-au dat sansa sa vad viata cu alti ochi, sa imi dau seama ca trebuie sa ma bucur de fiecare clipa si sa invat ca mereu in tot raul e si un bine.

Comisa de Cristiana.

O zi calduroasa a lunii iunie era perfecta pentru o “tura” cu rolele prin oras. Am pornit inspre parc cu verisoara mea dar din cauza gropilor de pe alee nu prea puteam prinde viteza asa cum ne doream.Am hotarat sa hoinarim prin cartier. Am patinat cat am patinat si am ajuns l o panta destul de abrupta pentru noi. Fiind dornica de experiente noi mi-am dat drumul prin multime plina de entuziasm fara sa realizez ca nu ma mai pot opri. La sfarsitul pantei ma astepta o strada foarte aglomerata asa ca am hotarat sa incetinesc si sa o iau inainte de a ajunge calcata de masini la dreapta,pe langa un chiosc. Teoretic n-ar fi fost mare lucru, insa cand am pus in practica planul m-am trezit cu nasul in trotuar, piciorul plin se sange si barbia sparta. In urmatoarele doua secunde multa lume ma inconjura intrebandu-ma daca ma simt bine. Evident ca nu imi era bine dar nimeni nu s-a gandit sa ma ajute. Am avut mare noroc cu doi turisti care au venit si m-au pansat, au oprit sangele si au avut grija de mine pana cand am plecat inspre spital. Tin minte doar ca le-am spus un scurt “thank you” si apoi m-am trezit bandajata toata si cu mana in ghips. Fara ei probabil ca as mai fi stat mult si bine asclultand vorbe de genul “ce copil inconstient”, “oare cum de-o lasa parintii cu asa ceva in picioare?”. Multumesc.

Patita de Cristiana.

Vara, cald, legendara cofetarie “Carpati” din Cluj. L-am dus pe sotul pe ca stiu ca-i place, iar o vizita acolo cand vii o data pe an acasa nu e tocmai obiect de adanca reflexie, cu alte cuvinte nu precupetim nimic ca sa ne indulcim acolo.

Fac pe chelnerul cu prajiturile si cafeaua, mai am un transport de dus la masa. Intre timp vad o batranica cu basma care se uita cu jind la minunile din vitrina. Se uita la vitrina cu bunatati si ma intreaba abia soptit costa prajitura. Era un spumos, ii spun pretul. Ea: “Vai, da’ scumpu-i.” Mi se strange inima si stiu in momentul acela ca prajitura pe care tocmai mi-o cumparasem nu va avea aceeasi savoare. Incerc, totusi, sa o incurajez si-i spun ca macar sunt mari, si-s cele mai bune din cate am mancat. Imi zice ca vrea sa ia doua, sa-i duca una sotului, saracu’, ca e in spital. Mi se pune un nod in gat. Ma duc la masa, depun prajiturile, dau sa mananc. Nu pot duce lingurita la gura. Ma uit inapoi si o vad pe batranica deznodand cu greutate o batista cu acte frumos ordonate. Ma ridic si ma duc spre ea. Gatuita de emotie o rog sa ma ierte si-i spun sa nu se supere, dar vreau sa platesc eu prajitura sotului. Ii dau 4 lei, bunicuta ma priveste perplexa, ma intreaba de ce, eu mai apuc sa ingaim ca nu e mare lucru, imi multumeste frumos si simt cum se uita pierduta in urma mea, nu mai am puterea sa zic nimic, ma afund cu nasul in propria prajitura, sa nu ma vada sotul ca mi-au dat lacrimile.

Dac-as fi putut, i-as fi multumit bunicii ca se ingrijeste asa de frumos de sotul ei, si i-as fi multumit de lectia de dragoste pe care mi-a dat-o.

Comisa de Scarmanus.