Acum cateva zile eram intr-un magazin alimentar. Am pus cumparaturile intr-o punga, am platit cu bonuri ce cumparasem, dar imi mai trebuiau 0.2 lei. Si nu aveam. Ma enerveaza teribil situatiile astea, nu-mi place sa raman datoare. Aveam doar cardul la mine. Vanzatoarea mi-a zis ca e prea mica suma pentru a plati cu cardul. Un tip din spate i-a intins cei 0.2 lei. Mi-a inveselit toata ziua, pe bune.
Multumesc!
Soptita de Elena.
Acum vreun an jumatate, am plecat dimineata de la niste prieteni din camin cu gandul sa ma duc la facultate cu tramvaiul. Si cum se intampla ca pe canicula bucuresteana este imporsibil sa nu iti vina din cand in cand rau, eu am avut o cadere de calciu foarte urata exact cu 2 statii inainte sa schimb mijlocul de transport. Stateam in picioare si desi am rugat cativa alti calatori sa imi cedeze locul lor, nu pareau impresionati de faptu ca abia ma puteam tine de bara laterala si eram pe punctul de a lesina. Atunci o doamna gravida, si dansa fara loc s-a oferit sa ma sustina pana la statia in care ma dadeam jos, deoarece dansa mergea mai departe si nu ma mai putea ajuta in continuare. Din fericire m-a si ajutat sa cobor. Traversand strada pana la statia de autobuz, de unde trebuia sa plec spre Piata Romana, am simtit ca voi lesina si m-am fortat sa ajung macar pana la banca din statie. Din nefericire nu am reusit, lesinand exact in fata bancii, pe trotuar. Cineva a inceput sa traga d geanta mea, pe care mi se inclestasera mainile. In delirul momentelor acelora am crezut ca cineva inceraca sa profite de starea mea ca sa imi fure lucrurile dar s-a dovedit ca era decat o doamna in varsta care incerca sa ma desclesteze si sa ma aseze pe banca. Apoi alte 4 persoane au avut grija de mine, au sunat la salvare, mi-au cumparat apa si au stat cu mine 40 de minute pana cand a sosot masina de salvare, timp in care au mai sunat de 3 ori, speriate ca ceva grav se poate intampla in continuare. Dupa ce salvarea a sosit eu imi revenisem apropae complet, dar 2 dintre femeiele care avusesera grija de mine au stat alaturi pana cand asistenta le-a spus ca totul va fi ok. Nici nu am stiut cum sa le multumesc, eram intr-o stare de soc atat de la caderea de calciu cat si de la faptul ca atatia oameni m-au ajutat cand eram total pierduta in mijlocul Bucurestiului (asta in ciuda toturor miturilor locale ca in Bucuresti poti sa mori pe strada si nimanui nu-i pasa). Doamna de la salvare m-a mustrat, zicandu-mi ca la 18 ani nu se lesina pe strada, ca asta este ceva pe care o patesc de obicei batranii si ca ar trebui sa ma mai multa grija de mine. Si desi i-am comunicat ca ma pot duce singura acasa, nu a vrut sa ma lase pana nu am sunat o prietena sa ma ridice. Si cum prietena mea nu putea pentru ca era foarte departe de locul faptei, si salvarea nu putea astepta pana cand ea sosea, doamna de la salvare a decis ca ma vor duce cu masina pana unde era prietena mea, la Hala Traian, desi locul acela nu era sub jurisdictia spitalului respectiv, ba chiar era foarte departe de zona unde lesinasem. Desi le-am multumit oamenilor acelora si atunci, cred ca merita sa o fac de fiecare data cand imi aduc aminte de ceea ce au facut pentru mine. Am descoperit ca Bucurestiul nu este asa de vicios si ca poti gasi ajutor si fara sa ceri. Multumesc
Patita de Diana.
Ieri, cât aşteptam eu în staţie de tramvai de la Carol, zgribulită din cauza ploii de afară şi îmbrăcată prea subţire, mă întreabă un individ la vreo 20+ de ani şi neromân dacă pe acolo circulă şi tramvaiul 16. I-am zis că da, mi-a mai cerut câteva lămuriri şi înc-o aprobare şi după ce i le-am dat am încercat să mă urc în tramvaiul 21 care tocmai ajunsese în staţie. Individul tuciuriu, care nu trăda cine ştie ce lipsuri material judecând după cum era îmbrăcat, a rămas lângă mine şi când să urc în tramvai se pune în faţa mea şi nu mă lasă să urc, făcându-se că că urcă mai încet. Când dau să urc pe cealaltă parte, individul se întinde peste bara despărţitoare nelăsându-mă să urc nici pe acolo şi-l întreabă pe un om din tramvai ce mă întrebase şi pe mine. Mă deranja situaţia, numai că în afară de fapul că-l catalogasem pe ăla drept imbecil, nu bănuiam că tocmai fusesem aleasă ca victima unui furt de portofele. Şi nici nu m-aş fi prins dacă o doamnă de pe refugiul de tramvai, care urmărise toată târăşenia nu îi spusese celuilalt ţigan care se chinuia să-mi deschidă geanta să mă lase în pace şi să plece din staţie. Între timp ţiganul din tramvai s-a dat jos la doamna respectivă şi-a jucat cartea ăluia care se face că nu pricepe: “Ce geantă doamnă? Nu făceam nimic”. Uşa s-a închis în urma mea lăsându-mă pe scara tramvaiului, fără să apuc să îi mulţumesc doamnei care mă atenţionase la timp de tentative. Aşa că m-am gândit să mulţumesc aici, în ideea de a şi atenţiona tot odată pe oricine se mai regăseşte în vreo situaţie asemănătoare cu a mea.
Vă mulţumesc, doamnă!
Soptita de Ligia.
Eu tin sa multumesc celor putini care mai dau locul la gravide in metrou si alte mijloace de transport in comun. Oameni buni: conteaza - pen’ca ni se inmoaie diverse si obosim mai repede.
Multumesc!
Multumeste L.
Am citit aproape toate articolele si m-au impresionat f mult! E intr-adevar o adevarata armonie sa vezi oameni ajutand oameni:)! Nimeni nu e mai prejos sau mai presus ca noi, suntem egali, ne respectam reciproc si evident ne dam o mana de ajutor la nevoie!
Mi s-a intamplat si mie acest lucru, mai precis am avut parte de un ajutor divin! Este vorba de o boala destul de grava pe care am avut-o la varsta de 6 ani, respectiv leucemie! Eram mica, nu stiam care sunt urmarile unei astfel de boli, stiam doar care sunt lucrurile adorate de copii de varsta mea cum ar fi: creioanele colorate, revistele pentru colorat, papusile! Singurul lucru pe care mi-l amintesc e ca am stat cu bunica in spital, iar parintii mei ma vizitau o data pe saptamana (eu sunt din Brasov, dar am fost internata la Targu Mures)! Printr-o minune si prin efortul doctorilor de acolo am reusit sa capat o noua sansa la viata, sa ma insanatosesc si sa ma bucur din plin de viata! Asadar am un enorm MULTUMESC Celui Bun de Sus pentru ca m-a calauzit si mi-a dat sansa pe care multi oameni si-ar dori-o! Tin sa multumesc pe aceasta cale Sandrei pentru oportunitatea de a-mi exprima gandurile alaturi de voi:) Sper ca viata sa va ofere multe prilejuri de a multumi aproapelui! Multa sanatate!
Patita de Elena.
No… trebuie din nou sa va povestesc o intamplare…
Tot in Brasov, la Masa Critica, un fel de demonstratie a biciclistilor din Brasov.Am inceput prost pentru ca nu am apucat sa imi umflu rotile si mergeam cam aiurea pe bicicleta. Un tip aflat si el in formatie, s-a oprit cu mine si a rezolvat problema cat ai clipi. Gestul lui a fost salvator in acel moment. Am pedalat apoi impreuna, el avand grija mereu sa ma protejeze de masini, care nu prea se sinchisesc de biciclete. Mai tarziu insa, am avut iarasi ghinion… Se pare ca nu era o zi propice pentru biciclit :). Pur si simplu mi-a cazut pedala!!! Si iarasi nu nene care era si el in formatia de biciclisti s-a oprit mi-a recuperat minunata piesa, iar un alt nene, paznic la un spital s-a oferit sa imi monteze pedala la loc. S-a chinuit bietul domn o jumatate de ora, s-a straduit sa faca rost de chei, s-a framantat sa gaseasca solutii… In final nu a reusit fiindca filetul era foarte
tocit, dar chiar a incercat totul in acel moment.
Sunt hotarata sa ii duc o bere, desi prietenii mei rad de mine… ca dehhh nu are voie sa bea in timpul serviciului!!! 
Parita de Isla.
Aseara, in fata unei alimentari din Brasov, nu reuseam sa deschid capacul unei sticle de suc.Imi era foarte sete si incercam din rasputeri sa beau o gura din 7UP. Din fericire m-a vazut un tip, si s-a oferit sa ma ajute.Poate parea un gest banal, dar in momentul acela a fost cel mai frumos gest. Multumesc anonimului.
Patita de Isla.
Multumesc multumeste*net ca ma faci sa zambesc, ca esti o oaza de optimism in lumea asta gri (gri, ca asa vrem sa o vedem).
multumeste*net vrea sa o vada mai roz si o face deja :).
M-am hotarat sa scriu aceste randuri cand am vazut postul Sandrei - Multumeste.net si mi-am dat seama ca noi nu le-am multumit ca ne dau posibilitatea sa vedem lucrurile bune care se intampla in jurul nostru.
Multumeste Rugina.
Multumesc veterinarilor ca sunt atat de umani, ca sunt atat de draguti cu animalele si cu stapanii lor. E ciudat, ca medicii umani (ca altfel nu stiu cum sa le spun) nu sunt atat de umani. Impreuna cu sotia mea am luat o pisica care a trait pe strazi si bineinteles ca a venit “tunata” cu cateva boli. Asa ca am fost nevoiti
sa facem destul de multe vizite la cabinetul veterinar. Si in interval de o luna am interactionat cu cel putin 5 medici veterinari. Toti, dar toti, au fost (si sunt) extrem de umani si de prietenosi. Si restul personalului…
Asa ca eu am ramas cu intrebarea: de ce medicii veterinari sunt atat de umani, iar cei umani sunt atat de reci (ca nu vreau sa folosesc cuvantul “inumani”)?
Multumeste rugina.
Pentru prima data in viata am avut o durere de masea cumplita urmata de o inflamare a fetei…cumplit. Prin telefon am cerut unui prieten stomatolog sa imi zica ce este de facut.El mi-a recomandat sa incerc niste antibiotic si daca nu ma lasa durerea sa merg la urgente sa imi faca o incizie..oo.dureros.M-am imbracat cu greu caci durerea nu ma slabea deloc si am plecat sa imi cumpar antibiotice care dupa cum se stie nu se dau decat cu reteta. Ajunsa la farmacie, desi intrebarea evidenta a farmacistei a fost despre retata, imaginea mea vorbea de la sine asa ca a trecut cu multa amabilitate peste acest incovenient si mi-a dat antibioticele. La aproximativ 3 ore primesc un telefon de la o domnisoara care se recomanda a fi de la una din bancile la care eu aveam un card de credit si care imi spune ca mi-am pierdut portofelul la o farmacie. Bulversata de informatie ma duc la geanta ma uit in ea…nimic, revin la telefon si imi dau seama ca in durerea mea am uitat intradevar portofelul la farmacie.Multumesc frumos domnisoarei de la banca si il rog pe sotul meu sa mearga pana acolo sa imi ridice portofelul si sa multumeasca frumos acelor doamne dragutze care pe langa ca mi-au alinat durerea de masea mi-au inapoiat si portofelul in buna stare. Multumesc ca mai exista astfel de oameni, acestia trebuie pretuiti.
Patita de Mocutza.
