Archive for the ‘cu rromi’ Category

O tanara amenintata de o fetita de 14 ani!

Thursday, April 17th, 2008
Am iesit intr-o seara pana la magazinul din colt sa fac niste cumparaturi minimale, ca nu mai aveam de nici unele. 10 minute mai tarziu, ma indreptam fericita spre casa cu doua plase, meditand la nemurirea sufletului (sau poate doar la foame), cand vad apropiindu-se un grup de tiganusi (4-5 copii de 12-14 ani, cu o fata inalta in frunte). Ma crispez oarecum, pentru ca am avut parte (mai ales in copilarie) de diverse intamplari neplacute cu copii negriciosi care-mi smulgeau vata de pe batz, parul din cap sau ghiozdanul cand mergeam la scoala, ca sa nu mai vorbesc de cel care intr-o buna zi s-a postat fix in fata mea si mi-a ars cu sete un sut in fluierul piciorului, asa, din senin, de am crezut ca a fost cutremur, cataclism si sfarsitul lumii, toate in aceeasi secunda de durere orbitoare.

Crispata, procedez ca la intalnirea cu cainii vagabonzi: ignora-i, n-au nimic cu tine, nu te stresa ca te simt. Trec pe langa ei “nepasatoare” si simt cum plasa imi este smulsa cu putere din mana. Trag inapoi de ea (avantaj eu) si ma uit dojenitor spre grupul de copii. Fetei de 14 ani ii scapara ochii:
- Ce-i, fata, ce te uiti asa la noi?
Intr-o secunda m-au inconjurat, amenintatori. Fata parea scoasa din minti de furie:
- Tu sa nu te mai uiti asa la noi! Ca noi nu furam! Auzi?? (ma impinge) Tu sa nu ne faci hoti, auzi? (se strang din ce in ce mai aproape si cel din stanga ma impinge si el)
- Nu v-am facut hoti si nu ma uitam dupa voi, ma apar eu cam pierita.

Nu stiu cum s-ar fi terminat, pentru ca fata ma impingea din ce in ce mai iesita din minti (evident, nici nu era in toate mintile), am inaintat cu greu doi pasi cu grupul strans in jurul meu si incercand sa le vorbesc cat mai bland. Ma uitam dupa alti trecatori [de parca s-ar fi bagat!], ma rugam in gand sa scap intreaga, cand din grup se desprinde cel mai mic tiganus, un copil de 5-6 ani, carliontat tot, care ma ia de mana si zice foarte ferm:
- De doamna sa nu te iei. Ca doamna e vecina mea.
- Asa e, fata, esti vecina lui?

Nu-l vazusem in viata mea, dar ma tinea de mana si era foarte hotarat. Iar eu, sincer, eram cam speriata. Asa ca am incuviintat.
- Ma, nu ma minti, ca te omor! l-a scuturat pe plod.
- Ce-ai, fa, cum sa te mint? Doamna e vecina mea si ma cunoaste. Si io o cunosc pe ea. Las-o-n pace, auzi?

Un puradel de 5 ani. Niciodata n-am auzit un ton atat de hotarat si de ferm la un copil asa de mic. Si zau daca-l vazusem vreodata!
- Esti vecina lui? Zi, da’ sa nu minti, ca te tai!
- Da, sunt vecina lui. Il cunosc de cand era mic, am riscat eu.
- Asa ca ia mana de pe ea, a concluzionat pustiul. Si hai, ca s-a intunecat, auzi? Saru-manaaaa!

A impins-o, sa-i faca semn sa plece si ea s-a intors furioasa si i-a dat un branci mai sa-l puna la pamant.
- Tu sa nu ma-mpingi pe mine, auzi? Ca te omor, auzi?
- Hai, fa, ca se face noapte! a strigat o alta fata.
Si dusi au fost. M-am intors, nu stiam ce sa zic, voiam sa-i spun ceva pustiului cu parul carliontat care intervenise atat de neasteptat… dar erau departe, tarsindu-si papucii de plastic, se impingeau si mai razbatea pana la mine un “auzi” “ia mana de pe mine” “nu pe-acolo”.

Asta a fost.
Intr-o seara de august de acum vreo 2-3 ani, un pustiulica nici jumate cat mine a facut o minune.
Nici azi nu stiu daca ma cunostea, m-a confundat cu altcineva, sau pur si simplu a fost un gest de bunatate pe care l-a facut asa, random.

Bunatate.org #5 nu e ceva ce-am facut eu.
E ceva ce-am primit, si cu atat mai pretios.

Comisa de Christina.

Trei rromi ataca o tanara pentru un telefon!

Thursday, April 17th, 2008

[…]azi am avut ocazia sa invat cate ceva. Spre seara, in jur de ora 8 p.m., am pornit pe jos pe Calea Mosilor, dinspre Eminescu spre Obor. Vorbeam relaxata la telefon - nu tin minte sa-mi fi fost vreodata frica sa vorbesc intr-o zona atat de populata - cand am simtit o mana ce incearca sa mi-l smulga de la ureche. In fata mea au fugit trei pusti de maxim 14 ani. Unul dintre ei, cel mai mic (maxim 11-12 ani), s-a oprit in fata mea spunandu-mi ca el nu e vinovat, nu a vrut. Prima reactie a fost sa vin nervoasa inspre el si sa-l amenint ca il dau pe mana politiei ca si asa e plin orasul, asta dupa ce il pocneam. Insa m-am oprit langa el si l-am intrebat de ce a facut asta, chiar daca nu a fost el, daca nu a vrut, de ce nu l-a oprit pe “varul” lui? Vazand ca sunt calma s-a mai intors unul dintre ei. Si asa am mers o statie de troleu cu ei, incercand sa le explic importanta educatiei si a muncii. Ca e pacat ca sunt tineri si inca mai pot sa faca ceva cu viata lor, sa nu ajunga ca “varul” lor, ca eu muncesc pentru banii pe care ii am si pentru telefonul ala si ca pot castiga bani frumosi facand ceva care sa le placa si care sa le aduca multumire. Ca ii inteleg ca nu au bani, ca familia nu este alaturi de ei, insa e pacat sa-si distruga viata pentru un amarat de telefon pe care daca luau 200ron. Am incercat sa le vorbesc cat mai normal, sa ii fac sa se simta buni, ca mai au o sansa. M-au ascultat cuminti, mi-au raspuns frumos, am glumit. Poate sunt naiva, poate nu au invatat nimic, poate au fost ipocriti… nu stiu! Insa vorba lor: de ce s-ar fi intors sa-mi spuna ca le pare rau cand puteau de fapt sa fuga? Si da, pentru cei care se intreaba, erau rromi si nu mi-a fost o secunda frica de ei.

Comisa de Andreea.