Multumeste * net

cele scrise aici mi-au adus in minte o intamplare petrecuta acum ceva timp intr-un magazin. la vremea respectiva locuiam langa gara si mergeam uneori in carrefour orhideea pentru cumparaturi. scena s-a petrecut intr-o zi de we:

stateam la rand la casa, in fata mea era un domn cu un carucior plin (genul tricou mulat, ochelari de soare, burta, bmw etc)si la casa doi varstnici. cei doi, sot si sotie, cuplul clasic de pensionari de moda veche - posetuta, batista, taior, costum vechi, lavanda, naftalina, amintiri de bunastare - cumparasera doua banane. la casa, vanzatoarea scaneaza produsele si cere banii. urmeaza penibilul, celor doi le lipseau cativa banuti ca sa faca suma ceruta. vanzatoarea impasibila le  spune sa renunte la un produs, domnul din fata mea vocifereaza enervat ceva de genul:”daca n’aveti banii de ce nu stati acasa…”. Batranii rusinati si incurcati incearca sa explice ca nu pot renunta la o banana deoarece au doi nepoti si nu se pot duce doar cu una, dar nu se pot duce nici cu mana goala, “se poate duce sotul sa aleaga ceva mai ieftin?”. indignata de atitudinea nerusinata a celor doi (barbatul si casiera), ma ofer sa dau suma derizorie batranilor chiar daca asta presupunea inca o umilinta. situatie este deblocata, doamna imi multumeste, isi cere scuze insistand sa facem schimb de numere de telefon pentru a-mi returna banii. o asigur ca nu este nevoie, oricine ar fi facut la fel, dau ziua buna si plec spre iesire. la un minut, cineva striga din spate si cand ma intorc, doamna “alerga” dupa mine victorioasa, gasise intr-un buzunar o moneda, macar pe asta sa mi-o dea, altfel s-ar simti vinovata.

m-am gandit mult timp dupa aceea la bunicii mei (morti de multi ani) care ma asteptau intodeauna cu ceva bun cand eram copil. am aflat mult mai tarziu ce pensii mizerabile aveau si cum numarau banutii pentru o jucarie, o prajitura, o ciocolata sau macar o eugenie ca “vine copilu’ de la oras” :)) probabil batranii mei din magazin nu mai sunt nici ei in viata, dar eu le port un gand bun si acum.

numai bine!

Comisa de Sonia Chelcea.

Sunt genul de om care doar cand aude ca cineva are nevoie de ajutor sau doar se plange de vreo problema imediat ma ofer sa-l ajut, asa s-a intamplat intr-o zi cand ma aflam intr-un magazin de paine si imi feliam painea la un aparat pt feliat, cand deodata vad o tanti care parea foarte de treaba ca intra in magazin si merge direct la caserie si incepe sa-i povesteasca casierei ca a cumparat un pachet de tigari “parliament” (sper ca am scris corect) pentru al duce medicului insa nu a mai mers la medic si a ramas cu tigarile si la ea in familie nu se fumeaza si are nevoie de banii pe care i-a dat pe tigari astfel incat rugamintea ei era ca, casiera sa-i inapoieze banii platiti, dar bineinteles ca tanti casiera a refuzat-o. Eu ca o mare saritoare ce sunt in acest timp m-a gandeam ca ii pot cumpara eu tigarile sarmanei, eu nu fumez, sotul meu fumeaza kent dar poate vreodata se vor fuma acele tigari si gata, insa in acelasi timp mi-am adus aminte ca aveam in portofel doar 2 bancnote de 10 lei. Nici o problema mi-am zis, lasa ca nu saracesc eu daca ii dau doamnei 10 lei pe acel pachet de tigari. Suparata femeia trecu pe langa mine spre iesire. In acel moment i-am spus: “doamna, am si eu o rugaminte, ma puteti ajuta si pe mine sa imi pun painea in punga?”. In acel moment s-a transformat din acea “tanti de treaba” intr-o “tanti nesuferita” si cu o privire plina de ura si mi-a raspuns: “dar ce sunt eu? sa va ajute astea ca de aia sunt platite, de aia lucreaza aici”. In acel moment pe casiera a bufnit-o rasul si mi-a zis: “stati doamna ca va ajut eu” dar i-am raspuns ca nu aveam nevoie de ajutor pentru ca nu este prima oara cand imi pun singura painea feliata in sacosa doar ca vroiam sa-i cumpar eu pachetul de tigari…. am ramas cu un gust foarte amar dupa aceasta “fapta buna nereusita” insa voi continua sa fac fapte bune de fiecare data chiar daca, cateodata pt. cine nu merita.

Comisa de Alinutza.

Intamplarea nu este patita de mine, doar am fost martor. Stateam deja de trei sferturi de ora la una din cozile pentru inscrierea la facultate in noul an. In paralel cu mine era un baiat care a ajuns cu un avans de o persoana in fata ghiseului, asa am putut observa urmatoarele. Avea de platit taxa de inscriere la master- 800 euro. El retinuse gresit si nu avea destui bani la el (precizez ca era vorba de cateva milioane bune). Un domn din spatele lui, tatal unei studente, a inceput sa se caute de bani si i-a spus ca il imprumuta el.. Initial m-am gandit ca este o miscare naiva si destul de periculoasa, dar domnul era motivat numai de solidaritatea rabdarii pierdute cu orele la (inca) o coada pe banii nostri. Stam prost la capitolul incredere in semeni, e bine ca din cand in cand mai vedem si raza aia timida de soare…

Soptita de Marina.

“Eram cu mama la cumparaturi intr-un supermarket din Bucuresti. Am observat-o pe o batranica care se tot uita la diverse produse pe rafturi. Cosul … aproape gol. Intamplarea a facut ca sa fie in fata mea la casa. Avea urmatoarele produse: un pui congelat, o ciocolata, un pliculet minuscul de cafea si o sticla de ulei. Statea cu ochii fixati pe ecranul casei de marcat. Supararea pe care am vazut-o pe fata ei in momentul cand a vazut suma .. a fost …… Nu stia la ce sa renunte. Vanzatoarea a inceput sa-si piarda rabdarea. I-a spus: “daca nu ai bani de ce am venit la cumparaturi?” I-am luat produsele, i le-am pus intr-o punguta, am platit si i-am spus doamnei mai in varsta ca eu nu mai am bunica si mi-as dori sa creada ca pentru o zi dumneaei este bunica mea.
A avut un moment de ezitare, mi-a multumit si  a plecat.
 
Nu stiu daca asta este o fapta buna……”

Eram ieri intr-un hypermaket super aglomerat, impreuna cu o prietena, pentru a ne cumpara cateva cosmetice. Aveam un cosulet mic si rosu in care pusesem cele 3-4 articole cumparate si ne-am asezat cuminti la coada. In fata noastra un cuplu de tineri, cu un cos mare si plin de cumparaturi s-au uitat la noi si ne-au invitat sa trecem in fata lor, avand in vedere ca aveam foarte putine produse in cosulet. Mi s-a parut un gest foarte frumos, avand in vedere ca rareori iti cedeaza cineva locul la coada intr-un magazin super aglomerat. Le-am multumit frumos, chiar am fost impresionate.

Patita de Gabriela.

“Eram joia asta (Joia Mare, inainte de Paste) in Bucuresti si trebuia sa ajung neaparat acasa in Brasov ca ii promisesem mamei ca fac cumva sa vopsim ouale impreuna.

Pe la 4 am terminat ultimul curs si m-am grabit acasa sa imi iau bagajul si apoi fuga in taxiu la gara sa prind trenul de 18.50. Am ajuns la 18.45 (dar mai patisem sa prind trenul din mers), asa ca am inceput sa ma agit. In gara, surpriza! Sute de oameni se inghesuiau la casele de bilete sa isi cumpere locul in trenurile care-i duceau catre familiile lor de Paste.

M-am asezat si eu la o coada interminabila si-am inceput sa-mi calculez sansele sa prind urmatorul tren. Coada avansa cu incetinitorul si, cu doar cateva minute inainte sa plece ultimul tren care ma putea aduce acasa inainte de miezul noptii (eram fixata pe faza cu vopsitul oualelor in Joia Mare alaturi de mama no matter what, dar nu ca-s bisericoasa in vreun fel, ci pentru ca facusem o promisiune), vad in dreapta mea, la ghiseul vecin, o tipa care cerea bilet pentru Ploiesti la acelasi tren.

Intr-o franctiune de secunda am sarit din coada unde eram asezata si m-am repezit in spatele ei:
- “Te implor, te implor, cere si unul la Brasov!”, cu privire rugatoare si carnetul de cupoane pentru reducere intins catre ea (grabita, grabita, da’ sunt totusi studenta care nu-si permite bilet intreg).

M-a privit o clipa si deja auzeam in spatele ei murmurul multimii pe cale sa se dezlantuie. Nu mi-am intors capul de teama sa nu cumva sa infunt vreo privire plina de repros ca ma bag in fata cand lumea statea de ore intregi la coada. Tipa s-a decis intr-o secunda ca ma ajuta si mi-a luat biletul. Nu imi amintesc cum l-am luat si in probabil 1 minut si 30 de secunde eram la tren, urcandu-ma din mers, dar stiu ca am apucat sa ii spui “m-ai salvat”.

M-am intalnit cu ea in tren cateva minute mai tarziu si i-am multumit sincer. Nu cred ca si-a dat seama cat de mult ma ajutase. La 22.30 eram in Brasov si peste nici 20 de minute lasam valiza jos pe hol si imi puneam manusi de cauciuc sa vopsesc ouale deja pregatite de mama, ca nu cumva sa treaca Joia Mare.”

Patita de Denisa.

” Unui cersetor i s-a facut mila de mine.

Eram la metrou, stateam la coada la un butic sa-mi cumpar niste bomboane. Un tiganus, care nu ajungea nici pana la tejghea s-a apropiat de mine si mi-a cerut bani. I-am zis ca nu am, ceea ce si era adevarat. Vroiam sa-mi cumpar o punga de bomboane mentolate cu ultimii marunti pe care ii mai aveam in portofel, punga costa parca 12.000 si eu aveam doar 11.000.

Desi l-am refuzat, baiatul a ramas langa mine, cand am ajuns in fata, am cerut punga de bomboane, am dat sa platesc si am vazut ca imi lipsesc 1000 de lei. Baiatul a scos o moneda din buzunar, a trantit-o puternic pe tejghea si a zis tare si mandru de el: “Dati-i doamna punga de bomboane” Am ramas muta, iar el era foarte mandru ca a avut bani sa-mi cumpere mie o punga de bomboane. Evident am facut bomboanele “fifty-fifty” si am plecat fiecare in treaba lui. eu am ramas insa cu mai mult decat cateva bomboane, am ramas cu o amintire placuta pentru o viata.”

Patita de Raluca.

“Hmmm….m’am tot gandit ce povestioara as avea pentru site-ul vostru…and I came up with 2.

Technically, prima nu stiu daca sa incadreaza la “fapta buna”, dar a fost ceva dragut ce mi s’a intamplat relativ recent. Stateam la coada la “supermarket”-ul de cartier, inconjurata de un miros cam dubios, cu o sticla de apa in mana si vreo 5 persoane in fata. Inaintea mea - un domn mai in varsta. Cand sa ajunga la
casa (poate a observat ca ma agitam pe loc?) se intoarce spre mine si il vad ca incearca sa imi spuna ceva. Scot castile din urechi plictisita si enervata (deja imi inchipuiam ca vrea sa vorbeasca despre vreme, politica si ce mai e prin cartier…) numai ca sa il aud ca zice: “Domnisoara, nu vreti sa treceti in fata mea? Vad ca va grabiti si oricum aveti putine lucruri…” M’am simtit atat de…vinotata pentru ce gandisem despre el, ca initial l’am refuzat, dar a insistat… Morala, daca e vreuna, e ca poate alta data n’o sa mai judec pripit oamenii…

Iar a doua e din categoria “povesti cu straini” : prima seara in Istanbul cu niste prieteni cand am reusit sa confundam moscheile si statiile de tramvai si am coborat prea devreme. Mult prea devreme - dupa cum ne’am dat seama in scurt timp. Ne simteam in the middle of nowhere, era destul de tarziu si cam pustiu -
cand vedem un tip trecand grabit pe langa noi. Cred ca avea vreo 45 de ani, dar am zis sa ne incercam norocul sa’l intrebam in engleza (ca altceva oricum nu stiam) unde suntem si cum ajungem la Sf. Sofia. Nu stia engleza deloc, a inteles numai “Sofia” - dar n’a dat din umeri si nici n’a trecut mai departe. S’a oprit,
a stat cam 10 minute cu noi, incercand sa ne arate pe harta unde suntem, ce strazi sunt in jur si cam de cate ori trebuie sa facem stanga - cu limbajul semnelor, multa bunavointa si un zambet.”

Patite de Ameer.

“Mi-am mai amintit o poveste draguta, apropo de random acts of kindness.

Eram la farmacie, la o coada de vreo 3-4 persoane. In fata, la ghiseu, o doamna care era cat pe-aci sa plece fara unul dintre medicamente, pentru ca ii mai trebuia 1000 de lei (vorbim de ‘97-’98). Eu aveam o mie in buzunar, asa ca am scos-o si i-am intins-o, peste ceilalti doi din fata: “Uitati, am eu o mie!” M-a privit surprinsa, i-am spus ca nu e nici o problema, mi-a multumit…

Urmatoarea persoana la ghiseu, intrebarea standard: “Aveti marunt, o mie?” “N-am” Zambesc si mai scot o mie si i-o intind. Zambeste si ea.

Vine randul fetei care era chiar in fata mea. Nu stiu care erau sansele, dar aud: “Dac-ati fi avut o mie, va dadeam 50, dar asa, o sa va dau un paracetamol”. Fata nu sta pe ganduri; se intoarce direct la mine: “Va rog mult, mai aveti cumva o mie?” Aveam. Ultima. I-o dau, zambeste, multumeste, pleaca.

Imi vine randul, cer ce aveam de cerut …sute sase mii… aveti o mie? Ma pufneste rasul, rade si farmacista, iar din spate se intinde o mana cu o moneda de o mie: “Uitati, am eu.”

Nu o sa uit niciodata ce senzatie grozava am avut in momentul ala, intr-o farmacie cu vreo 5-6 oameni care zambeau din tot sufletul.“

Comisa de Christina.