Pierduti in Istanbul
Wednesday, April 23rd, 2008“Hmmm….m’am tot gandit ce povestioara as avea pentru site-ul vostru…and I came up with 2. 
Technically, prima nu stiu daca sa incadreaza la “fapta buna”, dar a fost ceva dragut ce mi s’a intamplat relativ recent. Stateam la coada la “supermarket”-ul de cartier, inconjurata de un miros cam dubios, cu o sticla de apa in mana si vreo 5 persoane in fata. Inaintea mea - un domn mai in varsta. Cand sa ajunga la
casa (poate a observat ca ma agitam pe loc?) se intoarce spre mine si il vad ca incearca sa imi spuna ceva. Scot castile din urechi plictisita si enervata (deja imi inchipuiam ca vrea sa vorbeasca despre vreme, politica si ce mai e prin cartier…) numai ca sa il aud ca zice: “Domnisoara, nu vreti sa treceti in fata mea? Vad ca va grabiti si oricum aveti putine lucruri…” M’am simtit atat de…vinotata pentru ce gandisem despre el, ca initial l’am refuzat, dar a insistat… Morala, daca e vreuna, e ca poate alta data n’o sa mai judec pripit oamenii… 
Iar a doua e din categoria “povesti cu straini” : prima seara in Istanbul cu niste prieteni cand am reusit sa confundam moscheile si statiile de tramvai si am coborat prea devreme. Mult prea devreme - dupa cum ne’am dat seama in scurt timp. Ne simteam in the middle of nowhere, era destul de tarziu si cam pustiu -
cand vedem un tip trecand grabit pe langa noi. Cred ca avea vreo 45 de ani, dar am zis sa ne incercam norocul sa’l intrebam in engleza (ca altceva oricum nu stiam) unde suntem si cum ajungem la Sf. Sofia. Nu stia engleza deloc, a inteles numai “Sofia” - dar n’a dat din umeri si nici n’a trecut mai departe. S’a oprit,
a stat cam 10 minute cu noi, incercand sa ne arate pe harta unde suntem, ce strazi sunt in jur si cam de cate ori trebuie sa facem stanga - cu limbajul semnelor, multa bunavointa si un zambet.”
Patite de Ameer.
