Multumeste * net

Cineva spunea:
“Îmi amintesc acum şi o întâmplare păţită de cineva: un om cu o condiţie materială peste medie, încărcându-şi portbagajul maşini cu toate bunătăţile, şi-a luat familia şi au plecat să-şi petreacă Crăciunul într-o staţiune montană renumită. Ajungând, au oprit la un super-market central pentru unele mici cumpărături. Atmosfera Ajunului Crăciunului umplea totul de strălucire, lume bună se plimba în sus şi în jos pe trotuarul puternic luminat. Omul nostru coborât din maşină şi îndreptându-se spre magazin, fu deodată şocat şi de o altă realitate. Un personaj, ce făcea notă discordantă cu toată strălucirea înconjurătoare prin sărăcia veşmintelor şi tristeţea chipului, căuta într-un container de gunoi. Toţi ceilalţi treceau cu desăvârşire nepăsători. De altfel şi omul nostru, după cum mărturisea chiar el, era oarecum uimit de această observaţie şi de sentimentele de emoţie ce-i copleşau inima. De câte ori nu întoarse privirea de la astfel de imagini… .Acum se petrecea altceva, ceva îi biruise o împietrire de care, până atunci, nici măcar nu ştia că este stăpânit. Gânduri-instantanee îi fulgerau mintea… Crăciunul, bucuria, tristeţea de pe chipul personajului, opulenţa înconjurătoare, containerul de gunoi… . Fără a mai sta pe gânduri cel coborât din maşină a pornit hotărât spre cel de lângă tomberon care tresări speriat, obijnuit mai mult ca sigur sa primeasca alungări şi înjurături. Omul nostru mărturisea: ,,l-am liniştit spunându-i să nu se teamă, după care l-am invitat cu mine în magazin. Pe chipul lui se putea citi sfiala şi parcă ruşinea de a se afla intr-un loc neobijnuit lumii din care făcea parte.
-Vreau să-ţi cumpăr ceva, spune-mi ce vrei - îi spun.
-Dacă vreţi…, parcă încă neâncrezător, după o clipă de gîndire spuse: luaţi-mi puţin parizer şi o pâine.
Răspunsul acesta m-a făcut să mă întorc spre vânzătoare şi să conad eu. Am luat tot ce mi-a trecut prin minte că ar trebui unui om să pună pe masă de Crăciun. Am trecut să achit, după care am pus plasele în braţele personajului. Atunci l-am privit pentru prima oară în ochi, acea privire voia mă-mi aducă parcă toată mulţumirea de care era capabil un suflet, atunci lumima din ochii lui a eliberat în mine o bucurie de nestăvilit, era o bucurie copleşitoare srăină bucuriilor acestei lumi, o bucurie care m-a acoperit făcându-mă să uit de mine, era un sentiment netrăit până atunci… . Personajul parcă a spus două cuvinte, s-a aplecat uşor spre mine după care s-a întors şi a plecat întorcând capul din timp în timp spre mine şi aplecându-l a recunoştinţă. Nici nu ştiu cînd a dispărut, eu rămăsesem zdrobit de acea stare de bucurie dumnezeiască. Abea după un timp am putut să mă mişc… debordam de o fericire pe care nu o puteam stăvili, voiam să alerg la maşină, voiam să pun mâna pe telefonul mobil să sun pe cineva, voiam să strig în gura mare, voiam să se împărtăşească toţi de bucuria mea, atât era de multă. Am fost obijnuit până aici cu sistemul ofertă - recompensă, adică dădeam ceva ca să obţin ceva altfel consideram că risipesc, acum era prima oară când am dat fără să aştept nimic în schimb, şi… am primit totul!”.

Soptita de Mari.

1. Azi mi s-a intmplat si mie. Ma opresc dimineata la fructe… dezamagita ca nu au capsuni… ma hotarasc sa-mi iau 2 mere, pana revin sa-mi iau si capsuni…. si scot o hartie de 50 Ron… din pacate, find o ora atat de matinala, 9.20 dimineata, tanti de la fructe nu avea sa-mi dea rest. Resemnata, imi iau inapoi hartia si las merele. Dar ea mi le intinde, si imi spune “ne socotim la pranz cand vii sa iei capsunile”. Si uite asa m-am ales eu cu 2 mere cumparate pe datorie pana la pranz cand m-am intors sa-mi iau capsunile si sa-mi platesc datoria! Ziua parca a fost mai frumoasa inceputa cu o asa buna-dispozitie insuflata de la prima ora:)

2. Mi s-a intamplat, din nou sa raman fara cuvinte, in fata unor fapte atat de frumoase. Pentru ca mereu bunatatea Oamenilor ma impresioneaza. Astazi cineva imi povestea ca abia asteapta sa ajunga la Mobexpert sa cumpere saltele… Nimic iesit din comun. In fond, mai toata lumea este incantata cand achizitioneaza lucruri. Insa, clipa in care am ramas fara cuvinte a fost cand ne-a povestit cum a avut-o internata pe cea mica si a fost nevoita sa stea pe o saltea pe care nu ar trebui sa stea nici un copil, mai ales cei bolnavi! Si cum s-a hotarat sa cumpere 2 saltele mici, si una mai mare pentru spital, cum a cautat prin tot orasul saltele, dar cele pentru copii, dimensiunea de care avea nevoie se gasesc greu, cum i-au promis cei de la Mobexpert ca le fac la comanda… Si daca tot ia saltele poate ia si niste cearceafuri si o draperie… Eu deja eram uimita de ceea ce auzeam. Mereu ma face fericita sa vad ca Oameni cu “O” mare nu au disparut inca fara urma. Si consider ca ar trebui sa le urmam toti exemplul, fiecare cu ce putem.

Soptite de Lucia.

Luna asta am fost mandra de mine ca nu am mai ajuns cu contul pe zero inainte de salariu. Astazi dimineata am gasit un mail in inbox de la Anca, link-uind aici. Este un site menit sa sprijine si sa ajute oamenii din Burma, care dupa ce ca sunt asupriti de un regim horror, tocmai au fost loviti de un super ciclon care a devastat tara.

Chiar vorbeam cu Marie zilele trecute despre faptul ca nu avem bani de donatii care sa salveze vieti, asa ca nu donam de loc. Pe de alta parte sustinem ca doar picatura cu picatura se pot schimba lucrurile si ne place sa credem ca suntem astfel de picaturi.

Eu tocmai am pus o picatura de 10$ pentru supravietuitorii ciclonului din Burma, ale caror autoritati nu fac nimic sa-i ajute. Nu am exaltarea pe care o am cand duc oameni necunoscuti cu masina. Simt ca abia incep sa ma trezesc la o realitate pe care am reusit sa o ignor cu succes pana acum.

Comisa de Sandra.