Bunici
cele scrise aici mi-au adus in minte o intamplare petrecuta acum ceva timp intr-un magazin. la vremea respectiva locuiam langa gara si mergeam uneori in carrefour orhideea pentru cumparaturi. scena s-a petrecut intr-o zi de we:
stateam la rand la casa, in fata mea era un domn cu un carucior plin (genul tricou mulat, ochelari de soare, burta, bmw etc)si la casa doi varstnici. cei doi, sot si sotie, cuplul clasic de pensionari de moda veche - posetuta, batista, taior, costum vechi, lavanda, naftalina, amintiri de bunastare - cumparasera doua banane. la casa, vanzatoarea scaneaza produsele si cere banii. urmeaza penibilul, celor doi le lipseau cativa banuti ca sa faca suma ceruta. vanzatoarea impasibila le spune sa renunte la un produs, domnul din fata mea vocifereaza enervat ceva de genul:”daca n’aveti banii de ce nu stati acasa…”. Batranii rusinati si incurcati incearca sa explice ca nu pot renunta la o banana deoarece au doi nepoti si nu se pot duce doar cu una, dar nu se pot duce nici cu mana goala, “se poate duce sotul sa aleaga ceva mai ieftin?”. indignata de atitudinea nerusinata a celor doi (barbatul si casiera), ma ofer sa dau suma derizorie batranilor chiar daca asta presupunea inca o umilinta. situatie este deblocata, doamna imi multumeste, isi cere scuze insistand sa facem schimb de numere de telefon pentru a-mi returna banii. o asigur ca nu este nevoie, oricine ar fi facut la fel, dau ziua buna si plec spre iesire. la un minut, cineva striga din spate si cand ma intorc, doamna “alerga” dupa mine victorioasa, gasise intr-un buzunar o moneda, macar pe asta sa mi-o dea, altfel s-ar simti vinovata.
m-am gandit mult timp dupa aceea la bunicii mei (morti de multi ani) care ma asteptau intodeauna cu ceva bun cand eram copil. am aflat mult mai tarziu ce pensii mizerabile aveau si cum numarau banutii pentru o jucarie, o prajitura, o ciocolata sau macar o eugenie ca “vine copilu’ de la oras” :)) probabil batranii mei din magazin nu mai sunt nici ei in viata, dar eu le port un gand bun si acum.
numai bine!
Comisa de Sonia Chelcea.
This entry was posted on Friday, May 8th, 2009 at 11:35 pm and is filed under cu batranei, la coada. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
May 8th, 2009 at 11:36 pm
Multumesc Sonia, pentru aceasta poveste, mi-a mers la suflet… Un gand bun catre toti bunicii nostri
May 9th, 2009 at 8:24 am
A fost placerea mea sa impartasesc aceasta mica poveste, este prima data cand o spun (scriu) dupa ani de zile. Multumesc!
May 9th, 2009 at 12:20 pm
Frumos, foarte frumos…
May 10th, 2009 at 11:51 am
that made me cry
May 13th, 2009 at 1:59 pm
dar zambetul nostru de copii rasfatati sigur valora mai mult pentru ei decat orice banut “sacrificat”. multumim frumos pentru poveste
May 26th, 2009 at 11:28 am
daca esti bun, esti luat de fraier, dar chiar si asa tot o sa incerc sa fiu o persoana buna
ma bucur ca nu suntem pe cale de disparitie!
July 22nd, 2009 at 10:25 am
ma bucur ca… mai sunt “oameni” si nu doar animale…