Acum 2 ani eram cu sotul meu la Bucuresti, la socrii, iar eu trebuia sa ma intorc la servici in Mures, urmand ca sotul meu sa vina si el acasa peste 2 zile. M-a condus la maxi-taxi la ora 15, era foarte aglomerat, soferul nu lua mai multe persoane decat locuri, toata lumea s-a asezat, bagajele erau in spate, soferul vroia sa porneasca cand, deodata, urca o calugarita grabita, dar nu mai era loc… Biata femeie se ruga cu lacrimi de sofer sa o ia ca trebuia sa ajunga la manastire, si trecea printr-o padure si se insera pana sa ajunga daca astepta maxi-taxiul de la ora 17 [urmatorul], Doamne ce speriata era… Isi frangea mainile si plangea, dar soferul nu ceda. Atunci, m-am ridicat si i-am dat biletul meu, mi-am luat bagajul si am coborat… Lumea se uita la mine ca la urs, dar nu-mi pasa, saraca calugarita nu stia cum sa imi multumeasca… nu am sa uit niciodata cum m-a privit, si va spun sincer ca a meritat sa astept urmatorul maxi-taxi…
Comisa de Parmena.
-ro.png)
M-au luat fiorii, sincer vorbind.
Si sa fi fost un om simplu, si tot a fost un gest maret !
Frumos gestul, mai ales ca toti erau asa grabiti sa ajunga la destinatie incat nu s-au gandit ca ei nu au paduri prin care sa treaca si nu s-au indurat sa renunte.
Minunata poveste; mi-ai facut ziua (si) mai frumoasa!