Povestea e cam asa. Am auzit zgomot in strada, latrat de caine si o pisica facand ca toate cele, asa ca am iesit sa vad ce se intampla. Cainii nu mai erau iar pisica statea in strada, imobilizata. Nu putea sa-si miste picioarele din spate, doar partea superioara a corpului. Mieuna agresiv si scuipa. Din cand in cand incerca sa se tarasca, miscandu-se cu labele din fata. Am luat-o de ceafa si am adus-o in casa, in baie. Nu stiam ce sa fac. Saraca, era in stare de soc, nervoasa si obosita. Am sunat la un cabinet non-stop de pe Armeneasca, am infasurat-o intr-un covoras si am dus-o impreuna cu vecina care alungase cainii. Infasurata nu mai era agresiva. Taximetristul ne-a luat pe o gramada de stradute de mi s-a facut greata de atatea cotituri. Asta in semn ca nu i-a convenit pasagerul, probabil.
La cabinet am stat si am tinut-o cat doctorul i-a curatat ranile si le-a cusut. Avea soldul fracturat, dar n-a putut sa ne spuna mai mult, in absenta unei radiografii. A 2a rana am gasit-o eu, cand indepartam smoacele de par. Prima muscatura era in dreptul soldului, avea numai urme de colti. A 2a era in dreptul stomacului. Abdomenul facea ca un burete, sau cel putin asa s-a exprimat baiatul care era de garda. Probabil o hemoragie interna. Avea si niste coaste rupte. Temperatura, 33 de grade. Initial, termometrul n-a inregistrat nimic. Nu porneste daca temperatura era sub 31-32 de grade. Oricum, prea mica pentru o pisica. Ar fi trebuit sa fie 38. A urmat cautarea unei vene pentru injectie. I-am zis ca are vene de junkie, dar n-a zis nimic. A indurat tot si o vreme s-a linistit. In taxi la intoarcere a stat cuminte, doar ca nu-mi dau seama daca murise sau nu. Cand moare cineva, intotdeauna te intrebi cand s-a intamplat. De multe ori nu esti pe faza. Am pus-o la caldura in casa, dar era prea tarziu. Am crezut ca inca respira, dar de fapt era un reflex neconditionat. Inima nu mai batea, ochii erau fixi, pupilele dilatate. In final corpul ca o guma. Cat am tinut-o in brate, n-a parut asa grea ca dupa moarte. 3 kg, 3.5? Ce ganduri iti trec prin minte in momente din astea. Sa mai spun ca celelalte pisici din curte stateau la usa sau pe gard si mieunau cand am adus-o in casa? Lupta asta a pierdut-o.”
De aici: http://memories-of-green.blogspot.com/2009/01/2-am.html
Eu ii multumesc lui ca nu a stat pe ganduri si ca s-a implicat. Multumesc ca mai exista suflete ca el care se zbat, chiar si pe ultima suta de metri.
Soptita de Marina.
-ro.png)
foarte fain din partea ta, toata admiratia!!
Eu unul ii suceam gatul direct in baie si-o scapam de toata plimbarea.
Asta este, si-alta data mai multa grija.
Mircea Popescu, dar nu tu i-ai dat viata. Asa spun si cei care accepta ca un bolnav pe patul de suferinta sa fie eutanasiat
( Fara a mai lua in calcul ca acele clipe de suferinta ii pot aduce mantuirea.
Pisica si tot ce s-a intamplat cu ea, l-a ajutat pe cel/cea care a scris sa mediteze putin asupra mortii/vietii. Iata ce mare folos!
Nu conteaza ca nu i-am dat viata. Nu-i vorba de asta.
Avem diverse responsabilitati fata de cele din jurul nostru, ca de exemplu sa nu le chinuim degeaba.
Of! “Si caii se impusca, nu-i asa?”
Trist, foarte trist modul asta de a gandi…
Si cand te gandesti ca sunt oameni care intr-adins pun cainii pe pisici…