Multumeste * net

“De obicei iau 66 de la universitate in directia opusa (eu merg spre obor) ca sa am si loc, dar si pt ca imi place sa privesc oamenii de pe strada si luminile din case seara. Intr-o seara, pe la M Kogalniceanu s-a urcat un om al strazii, ce mi se parea destul de dubios si s-a asezat pe scaunul din fata mea. Fiind aproape de capat, mai eram doar eu si un domn care cobora la prima. m-am gandit sa ma mut de pe scaun (si pt ca mirosul nu era tocmai placut), sau sa cobor si eu la prima dar m-am gandit ca, atata timp cat nu mi-a zis nimic, nu mi-a facut nimic, este si el un om, insa unul mult mai nefericit ca noi. asa ca mi-am propus sa ma comport normal. In minutul urmator s-a intors spre mine insa, avand castile in urechi nu auzem ce spune. mi le dau jos si-l rog sa repete. Vroia sa stie daca stiu in ce directie circula 44. I-am raspuns ca ne aflam in 66 si nu stiu de vreun 44 care sa circule pe acolo, insa zambindu-i si cat de normal se poate. Apoi mi-a multumit frumos si m-a mai intrebat daca stiu cat e ceasul. Dupa ce i-am raspuns mi-a mai multumit de vreo 2 ori, dar se simtea ca din inima. Tot timpul mi-a vorbit cu “dumneavoastra” si foarte politicos. Mi-am propus de atunci sa nu mai judec pe nimeni, indiferent de ce face, pentru ca nu stiu cum a ajuns in situatia aia. mie asta mi-a mentinut un zambet larg pe fata pentru tot restul serii.“