Multumeste * net

“Am iesit intr-o seara pana la magazinul din colt sa fac niste cumparaturi minimale, ca nu mai aveam de nici unele. 10 minute mai tarziu, ma indreptam fericita spre casa cu doua plase, meditand la nemurirea sufletului (sau poate doar la foame), cand vad apropiindu-se un grup de tiganusi (4-5 copii de 12-14 ani, cu o fata inalta in frunte). Ma crispez oarecum, pentru ca am avut parte (mai ales in copilarie) de diverse intamplari neplacute cu copii negriciosi care-mi smulgeau vata de pe batz, parul din cap sau ghiozdanul cand mergeam la scoala, ca sa nu mai vorbesc de cel care intr-o buna zi s-a postat fix in fata mea si mi-a ars cu sete un sut in fluierul piciorului, asa, din senin, de am crezut ca a fost cutremur, cataclism si sfarsitul lumii, toate in aceeasi secunda de durere orbitoare.

Crispata, procedez ca la intalnirea cu cainii vagabonzi: ignora-i, n-au nimic cu tine, nu te stresa ca te simt. Trec pe langa ei “nepasatoare” si simt cum plasa imi este smulsa cu putere din mana. Trag inapoi de ea (avantaj eu) si ma uit dojenitor spre grupul de copii. Fetei de 14 ani ii scapara ochii:
- Ce-i, fata, ce te uiti asa la noi?
Intr-o secunda m-au inconjurat, amenintatori. Fata parea scoasa din minti de furie:
- Tu sa nu te mai uiti asa la noi! Ca noi nu furam! Auzi?? (ma impinge) Tu sa nu ne faci hoti, auzi? (se strang din ce in ce mai aproape si cel din stanga ma impinge si el)
- Nu v-am facut hoti si nu ma uitam dupa voi, ma apar eu cam pierita.

Nu stiu cum s-ar fi terminat, pentru ca fata ma impingea din ce in ce mai iesita din minti (evident, nici nu era in toate mintile), am inaintat cu greu doi pasi cu grupul strans in jurul meu si incercand sa le vorbesc cat mai bland. Ma uitam dupa alti trecatori [de parca s-ar fi bagat!], ma rugam in gand sa scap intreaga, cand din grup se desprinde cel mai mic tiganus, un copil de 5-6 ani, carliontat tot, care ma ia de mana si zice foarte ferm:
- De doamna sa nu te iei. Ca doamna e vecina mea.
- Asa e, fata, esti vecina lui?

Nu-l vazusem in viata mea, dar ma tinea de mana si era foarte hotarat. Iar eu, sincer, eram cam speriata. Asa ca am incuviintat.
- Ma, nu ma minti, ca te omor! l-a scuturat pe plod.
- Ce-ai, fa, cum sa te mint? Doamna e vecina mea si ma cunoaste. Si io o cunosc pe ea. Las-o-n pace, auzi?

Un puradel de 5 ani. Niciodata n-am auzit un ton atat de hotarat si de ferm la un copil asa de mic. Si zau daca-l vazusem vreodata!
- Esti vecina lui? Zi, da’ sa nu minti, ca te tai!
- Da, sunt vecina lui. Il cunosc de cand era mic, am riscat eu.
- Asa ca ia mana de pe ea, a concluzionat pustiul. Si hai, ca s-a intunecat, auzi? Saru-manaaaa!

A impins-o, sa-i faca semn sa plece si ea s-a intors furioasa si i-a dat un branci mai sa-l puna la pamant.
- Tu sa nu ma-mpingi pe mine, auzi? Ca te omor, auzi?
- Hai, fa, ca se face noapte! a strigat o alta fata.
Si dusi au fost. M-am intors, nu stiam ce sa zic, voiam sa-i spun ceva pustiului cu parul carliontat care intervenise atat de neasteptat… dar erau departe, tarsindu-si papucii de plastic, se impingeau si mai razbatea pana la mine un “auzi” “ia mana de pe mine” “nu pe-acolo”.

Asta a fost.
Intr-o seara de august de acum vreo 2-3 ani, un pustiulica nici jumate cat mine a facut o minune.
Nici azi nu stiu daca ma cunostea, m-a confundat cu altcineva, sau pur si simplu a fost un gest de bunatate pe care l-a facut asa, random.

Bunatate.org #5 nu e ceva ce-am facut eu.
E ceva ce-am primit, si cu atat mai pretios.“