Multumeste * net

Aseara, in fata unei alimentari din Brasov, nu reuseam sa deschid capacul unei sticle de suc.Imi era foarte sete si incercam din rasputeri sa beau o gura din 7UP. Din fericire m-a vazut un tip, si s-a oferit sa ma ajute.Poate parea un gest banal, dar in momentul acela a fost cel mai frumos gest. Multumesc anonimului.

Patita de Isla.

In decembrie 2007, Dan Santimbreanu a descoperit ca are o tumoare pe creier. Afectiunea nu se putea rezolva decat la Hanovra, printr-o interventie chirurgicala costisitoare. Si-a folosit blogul pentru a impartasi ce i se intampla si pentru a cere ajutor. Datorita oamenilor care au facut un gest de bunatate pentru el, Dan a reusit sa ajunga in Germania si acum s-a intors la Bucuresti si la job, unde isi continua recuperarea.

Pentru ca a reusit sa mobilizeze “oameni pentru oameni”, Dan Santimbreanu continua sa-si foloseasca blogul pentru a prezenta persoane in dificultate, care au nevoie de ajutor. Daca vreti sa faceti o fapta buna si nu stiti de unde sa incepeti, aruncati o privire aici.

Ii multumim lui Silviu ca ne-a trimis pe www.mofuse.com unde am creat in doi timp si trei miscari Multumeste.net pentru telefonul mobil.

Daca sunteti in trafic, la coada, pe strada si aveti nevoie de o veste buna, ne gasiti usor pe telefonul mobil la http://multumeste.mofuse.mobi.

O zi buna!

Mama cumnatei mele a fost internata in spital. Statea intr-un salon cu inca 11 persoane la Municipal. Pe caldurile din ultimele saptamani din Bucuresti, singura sursa de racoare era un frigider antic si medieval, Fram, din cele mici cat un minibar. Pe langa ca nu incapeau niciodata lucrurile tuturor pacientilor din salon, frigiderul nici nu se inchidea ca lumea, nici nu racea bine.

Cand Raluca si Andrei (cumnata mea si fratele meu) au ajuns acolo si au vazut toate acestea s-au intristat foarte tare, dar nu i-a tinut mult. Au plecat de la spital, s-au oprit in primul magazin de electrocasnice si au cumparat un frigider mare si “sanatos” pe care l-au donat spitalului, pentru salonul respectiv.

Nu au vrut sa trimita mail despre aceasta intamplare pentru ca au spus ca li se pare normal, ca oricine ar fi putut - ar fi facut acelasi lucru si nu vor sa se laude. Eu cred insa ca povestea merita spusa, ca merita sa aflati despre “normalitatea” lor

Comisa de Andrei si Raluca, soptita de Sandra.

Multumesc multumeste*net ca ma faci sa zambesc, ca esti o oaza de optimism in lumea asta gri (gri, ca asa vrem sa o vedem).
multumeste*net vrea sa o vada mai roz si o face deja :).
M-am hotarat sa scriu aceste randuri cand am vazut postul Sandrei - Multumeste.net si mi-am dat seama ca noi nu le-am multumit ca ne dau posibilitatea sa vedem lucrurile bune care se intampla in jurul nostru.

Multumeste Rugina.

Multumesc veterinarilor ca sunt atat de umani, ca sunt atat de draguti cu animalele si cu stapanii lor. E ciudat, ca medicii umani (ca altfel nu stiu cum sa le spun) nu sunt atat de umani. Impreuna cu sotia mea am luat o pisica care a trait pe strazi si bineinteles ca a venit “tunata” cu cateva boli. Asa ca am fost nevoiti
sa facem destul de multe vizite la cabinetul veterinar. Si in interval de o luna am interactionat cu cel putin 5 medici veterinari. Toti, dar toti, au fost (si sunt) extrem de umani si de prietenosi. Si restul personalului…
Asa ca eu am ramas cu intrebarea: de ce medicii veterinari sunt atat de umani, iar cei umani sunt atat de reci (ca nu vreau sa folosesc cuvantul “inumani”)?

Multumeste rugina.

Azi am primit un mail care m-a emotionat foarte mult (eu si am o slabiciune pentru animalute), de la un coleg pe care nu-l credeam “capabil” de asa ceva:

E suspect ca am ajuns sa scriu despre un caine (Bunica dupa cum ii zic prietenii ei), dar la anii pe care-i am o inteleg – batrana, bolnava si calcata de masina.
Bunica sufera in tacere din cauza unui dramatic accident de masina, dupa cum am dezvaluit deja un pic mai sus.
Probabil un tanar grabit nu i-a acordat prioritate pe trecerea de pietoni pe care Bunica a traversat de sute, ce zic sute, poate mii de ori in deplina sigurantza…
Dar stiti cu totii ca din fericire, groaznicul accident nu s-a soldat cu victime. Bunica a fost resuscitata, coada i-a fost tunsa si rana ingrijita. Mai putin important, banii i-a oferit compania care o si gazduieste in aceste moment dificile pentru bietul animal…
Bunica are insa nevoie de alti bani, pentru a-si continua tratamentul si, cine stie, poate in curand va zburda din nou vesela cum o stim pe aleile din jurul agentiei.
Pentru cine o cunoaste, nu cred ca trebuie decat sa aibe ceva bani schimbati in buzunar, (pentru ca nu cerem bancote de 500 de mii sau 1 milion de fiecare, ci chiar mai putin ). Pentru cei care nu o cunosc, nu trebuie decat sa dea fara sa fie implicati emotional.
Asa ca da luni o sa gasiti in receptie un borcanas care se va numi chiar “Pentru Bunica”, astefl incat sa nu va fie greu sa-l dibuiti. Cine numai are rabdare poate lasa de azi la receptie, intr-un plicuri sau cum o fi, cat l-o lasa inima.

ca de la batran la batran, pentru Bunica.

Sunt atat de obisnuita ca o persoana draga mie sa faca fapte bune, incat uit sa le remarc, au intrat in viata de zi-cu-zi. Acum vreo 2 seri am ajuns sa-mi fac cumparaturile foarte tarziu, in jurul orei 24:00, noroc ca am un supermarket deschis non-stop. In nenumarate randuri am observat un batranel care sta in fata magazinului. I-am mai dat bani, i-am mai cumparat o paine… Insa in seara asta l-am vazut cand isi lua cateva cartoane si se “pregatea” de somn intr-o cabina telefonica. Si, desi stii ca viata lor este pe strada, te socheaza sa vezi asa ceva. Insa, prietenul meu a intrat hotarat in magazin si i-a cumparat 2 pungi pline cu mancare, spre uimirea batranelului. Imi pare rau ca eu m-am obisnuit cu el si nu mentionez toate faptele bune pe care le face spontan…

Soptita de Andreea si comisa de Sergiu.

Citind din povestile de pana acum, aproape ca nu-mi vine sa spun de micul meu gest de saptamana trecuta… Dar pentru ca tot noi spuneam la inceput ca “nu impunem un standard de bunatate”, ca nicio fapta buna nu e prea marunta pentru a fi povestita… ma lansez, scurt si la obiect, in speranta ca si cei mai timizi se vor lansa sa ne scrie cat mai multe dintre micile sau marile lor fapte bune, comise sau patite

Saptamana trecuta sau cu doua saptamani in urma, cand era caldura mai calda, am intrat in Angst pe Brezoianu sa-mi iau apa si tigari. La iesire, o doamna cersea pe trepetele magazinului. Nu mai aveam niciun leu, ce cumparasem luasem cu cadrul. Am ramas cateva secunde pe loc, timp in care mi-au defilat prin minte nu stiu cate ganduri… “hai ca ma grabesc”, “ce sens are?”, “daca tot ma intorc, oare nu e prea putin sa-i dau doar apa?”… M-am intors in magazin si am mai cumparat o sticla de apa pe care i-am dat-o doamnei. Mi-a multumit si dupa pofta cu care a baut din ea, mi-am inchipuit ca oricat de mic si neinsemnat a fost gestul meu, am reusit sa fac un pic de bine.

Comisa de Sandra.

Pentru prima data in viata am avut o durere de masea cumplita urmata de o inflamare a fetei…cumplit. Prin telefon am cerut unui prieten stomatolog sa imi zica ce este de facut.El mi-a recomandat sa incerc niste antibiotic si daca nu ma lasa durerea sa merg la urgente sa imi faca o incizie..oo.dureros.M-am imbracat cu greu caci durerea nu ma slabea deloc si am plecat sa imi cumpar antibiotice care dupa cum se stie nu se dau decat cu reteta. Ajunsa la farmacie, desi intrebarea evidenta a farmacistei a fost despre retata, imaginea mea vorbea de la sine asa ca a trecut cu multa amabilitate peste acest incovenient si mi-a dat antibioticele. La aproximativ 3 ore primesc un telefon de la o domnisoara care se recomanda a fi de la una din bancile la care eu aveam un card de credit si care imi spune ca mi-am pierdut portofelul la o farmacie. Bulversata de informatie ma duc la geanta ma uit in ea…nimic, revin la telefon si imi dau seama ca in durerea mea am uitat intradevar portofelul la farmacie.Multumesc frumos domnisoarei de la banca si il rog pe sotul meu sa mearga pana acolo sa imi ridice portofelul si sa multumeasca frumos acelor doamne dragutze care pe langa ca mi-au alinat durerea de masea mi-au inapoiat si portofelul in buna stare. Multumesc ca mai exista astfel de oameni, acestia trebuie pretuiti.

Patita de Mocutza.